Sisteme

Ce bine ca nu s-a facut cursul de azi (da, stiu, multi se vor mira ca cineva poate avea cursuri sambata de la 8 dimineata, iar cei care trebuiau sa vina azi se vor bucura ca nu au pierdut nimic pentru ca au ramas sa se bucure de caldura patului). Ma bucur ca nu s-a facut chiar daca si eu m-am trezit greu, privind la nori apasatori si cautand un soare rapit. Ma bucur pentru ca am avut tot timpul necesar pentru a ma trezi cu doua cafelute (una in facultate si una la Balena). Si culmea, nu m-am bucurat numai pentru atmosfera studenteasca cu care m-am rasfatat in timp ce depanam amintiri din vacanta ci pentru ca am plecat de acolo dandu-mi seama de niste chestii pe care nu le-am inteles cat am fost in facultate.
Ei bine, am lansat discutii despre lume, despre tara, despre sistemul de invatamant, despre locuri de munca...am ascultat si impartit opinii. Pentru ca la un moment dat sa afirm ca traim intr-un sistem si ca tocmai de aici deriva problemele noastre, din faptul ca in sistemul asta, lucrurile nu pot merge tocmai pentru ca e nevoie ca toate elementele sistemului sa functioneze.
Ei bine, nu stiu eu prea multe despre teoria sistemelor, perspective holistice sau mai stiu eu ce (recunosc asta cu rusine si cu promisiunea ca voi aprofunda subiectul) dar am ajuns astazi sa vad aceasta latura a problemei.
Am inceput discutia afirmand ca eu ma bucur ca anul acesta a fost dezastrul de la BAC. Pentru ca eu sunt de parere ca este timpul ca oamenii sa fie selectati si sa isi ocupe pozitiile pe care le merita, pentru ca lumea are nevoie si de oameni care sa intre in industrie, in agricultura sau in alte domenii de productie (si ma refer aici la oameni calificati, nu la amatori). Pentru ca daca s-ar intampla asta, tara asta ar putea sa se bazeze pe productie si nu pe importuri, ar putea sa isi stabileasca singura limitele. De aici e clar ca avem nevoie de profesori interesati si preocupati de viitorul copiilor care le intra in mana si de un sistem care sa le puna la dispozitie resursele necesare pentru asta. Dar pentru ca profesorii nu sunt motivati in nici un fel si pentru ca nu primesc un salariu satisfacator care ar trebui sa rezulte din munca productiva a unui fost elev, rezulta ca ne confruntam cu doua sisteme care in loc sa se ajute intre ele, se invart in jurul cozii unui stat neproductiv care isi duce traiul de pe o zi pe alta imprumutand de la vecini si sperand ca intr-o zi va castiga la LOTO. Si asta e unul dintre multele exemple pe care le-as putea enumera.
Ei bine,partea buna e ca facem parte dintr-un sistem in care subsistemele ar trebui sa se ajute. Partea rea e ca aceste subsisteme sunt momentan in carantina (implicit sufera de niste boli incurabile) pana cand stiinta va gasi un remediu si pentru ele. Partea si mai rea e ca Steve Jobs e mort deocamdata si ca trebuie sa asteptam un alt geniu care sa faca niste descoperiri si in domeniul asta.

Si sufletul meu se transforma...

O melodie vesela si o privire aruncata pe fereastra catre luna care invinsese norii si anii si imi arunca urme de amintiri in minte. Asta a fost de ajuns pentru ca eu sa simt ca prind aripi si ca am puterea de a face tot ce imi doresc. Imi aduc aminte cum in Spania luna asta era mai aproape de pamant si mai ca ma lasa sa pun mana pe ea, cum in Belgia se reflecta gratioasa in apele Meusei, cum in Olanda mi-a spulberat visul unei zile nemaipomenite, cum in Portugalia mi-a aratat cum e traiesti neingradit de vreo frontiera, luna asta are adunate in ea toate amintirile mele, tot ce sunt eu. Luna asta mi-aduce aminte cum doi oameni fericiti pot face norii sa dispara, admirand luna in splendoarea ei, ma face sa ma gandesc la nopti geroase de iarna si la seri calduroase de vara in cantecul greierilor.
Nu vreau sa privesc luna asta ca pe un teritoriu pe care stiinta il va cuceri vreodata. Vreau ca ea sa ramana cufarul amintirilor mele, izvorul inspiratiei poetilor, vreau sa ramana in continuare in ``corola de minunii a lumii``.
Luna e superba in seara asta si reflecta ceea ce sunt eu.

Ganduri razlete la inceput de scoala

Cand eram mica asteptam cu nerabdare inceputul scolii. Probabil eram satula de stat acasa si de facut in fiecare zi acelasi lucru incat aveam nevoie de mersul la scoala care in fiecare zi imi descoperea noi carari. Duminica, inainte sa inceapa scoala, ma ducea mama la oras ``sa ma innoiasca`` cu cele trebuincioase, iar restul zilei era dedicat linierii caietelor, pregatirii ghiozdanului si construirii de promisiuni de care uitam in prima saptamana. Da, in fiecare an imi propuneam sa invat mai mult, sa imi dau silinta mai mult si sa fiu mai puternica dar imediat ce ma loveam de realitate…sau eram lovita de ea, visele mele se destramau imediat ca un nor de fum iar vacanta incepea sa fie un lux al imaginatiei mele. Privind in urma ma izbesc de fiecare data de amintirea scolii primare care mi-a aratat duritatea invatamantului ce folosea bataia si teroarea ca mijloc de educatie, metode despre care si astazi ma intreb daca m-au ajutat in vreun fel sa ajung ceea ce sunt sau au ramas doar o pata a constiintei mele. Si cu toate astea inceputul scolii ma gasea de fiecare data alta. Optimista, proaspata si gata sa iau totul de la capat. Prima zi de scoala era mereu prea frumoasa si prea scurta.
Asa am privit si anul acesta inceputul scolii pentru nepotii mei. Ba chiar as putea spune ca entuziasmul meu l-a depasit pe al lor. Abia seara tarziu am reusit sa ii conving sa isi pregateasca ghiozdanul ba chiar am primit comentarii suparate pentru ca tocmai le intrerupsesem maratonul jocurilor pe calculator. Dimineata s-a lasat cu vaicareli ca e prea greu sa se trezeasca ba chiar cu propunerea ca eu sa ma duc in locul lor la scoala din moment ce eram atat de entuziasmata. I-am privit cu un nod in gat plecand cu ghiozdanele in spate si cu capul in pamant. Acela a fost momentul in care am simtit ca a trecut prea mult timp de cand eram si eu ca ei. Era ca si cum s-ar fi deschis o fereastra a timpului prin care ma vedeam in fiecare an mai mare, mai matura, mai pregatita, ma vedeam cu sufletul la gura prin primul an de facultate si apoi ma vedeam pe mine stand in fata usii si privind la nepotii mei care incepeau prima zi de scoala.
E un nou inceput de scoala iar eu ma simt ca un copil care adulmeca mirosul caietelor proaspete. Scoala e in urma iar eu ma simt la adapostul lui ``pot sa fac ce vreau eu``. Nu pot insa sa-mi potolesc melancolia cand ma gandesc la copiii care merg azi la scoala si ma intreb daca peste cativa ani vor simti acelasi entuziasm pe care il simt eu acum, acelasi miros, aceeasi sete de cunoastere.