Îmi place să ascult, în serile călduroase, glasul satului, când oamenii stau în casă lângă soba caldă, când fumul își croiește drum prin nevazut și când câinii încep să dea raporturi între ei.
„-La mine aici e liber! – La mine a trecut o mâță cu coada ruptă. Știi cumva de-a cui e? – Am înțeles că Roșcatu s-a sfădit cu ea candva. Da’ cică nu-i bine sa te pui rău cu ea ca îți face zile fripte...”
Îmi place să cred că animalele comunică între ele când se lasă noaptea, la fel cum îmi place să cred că dimineața, înainte să răsară soarele, cocoșii își comunică între ei ora pe care o simt ei în coteț. De câte ori nu i-am ascultat dimineața când cîntau pe voci, niciodată în cor, și pe diferite tonalități, concerte numai de ei știute. Tot timpul am vrut să le descifrez glasurile...
Iar vara...vara când stai să asculți cântecul broaștelor, al greierilor și foșnetul ierbii...eu cred că nu există alt sunet divin decât acesta. Și cum se aude vântul suflând ușor printre frunze...dacă ai fi atent probabil că ai auzi până și firele subțiri de praf care-și caută adăpost în calea suflării.
Eu cred că toată liniștea își are mesajul său...până și în oraș, dacă te oprești o secundă din rutina ta și te rupi de zgomotul ventilatorului de la calculator, de zgomotul din casă, de zgomtul de afară și te uiți o secundă pe geam, atunci poți să vezi și să auzi natura. Și pentru asta nu îți trebuie nici o pregătire specială, trebuie doar să fii capabil să simți ceva...orice....
Și vine primăvara și în satul meu...pisicile și câinii stau întinși la soare, lăsând deoparte toate certurile lor, iar colțul ierbii își face drum prin zăpadă pentru a zări lumina...sublimă imagine...sublimă voce...
Un comentariu:
Foarte frumoos....Multumesc frumos...!!!!!
Trimiteți un comentariu