Am trecut si peste drama sfarsitului vietii de stundent. Nu pot sa explic cum...nu cred ca exista o reteta pentru asta si nici macar nu pot fi date sfaturi in acest sens. Eu cred ca explicatia se gaseste in faptul ca timpul a dovedit inca o data care este rolul sau in stergerea urmelor tristetii, la fel cum actioneaza si in cazul unei despartiri sau a mortii unei persoane. O alta explicatie mai poate fi si faptul ca m-am vazut inscrisa la master si ca stiu ca in felul acesta imi mai pot prelungi cu vreo 2 ani viata de student caminist si lipsit (oarecum) de griji si ca pot sa mai respir usurata macar pentru o vreme.
Acum ca m-am vazut mai linistita din punctul asta de vedere am putut deschide ochii mai larg, pentru a vedea ca in vara asta pot face tot ce mi-am propus cu mai mult timp in urma si in care pot sa recuperez noptile ratacite printre cursuri.
Iata de ce vara asta imi sopteste ca a sosit timpul ca eu sa cuceresc munti golasi, sa explorez taramuri dintr-o lume minunata, sa ascult povesti despre oameni care dorm pe pat de carti si care respira printre cuvinte intortocheate,sa cunosc oameni deosebiti si care pot spune lucruri cu adevarat interesante (asta in conditiile in care toata lumea e plictisita de aceleasi discutii despre politica, criza, bani sau alte scandaluri mondene si in care toata lumea cauta altceva, dar nu stie unde sa caute), si in care ma pot bucura altfel de soare si de viata. Printre altele, vara asta imi da ocazia de a invata mai bine tainele meseriei pentru care m-am format, de a le explora din proprie initiativa si nu stresata de notele proaste, si de a realiza ceea ce am amanat pana acum din varii motive.
E vara si e cald si imi place sa gandesc la planuri de viitor, la vise de implinit si la oameni cu caracter care mi-au infrumusetat zilele...si sa astept cu entuziasm o noua zi de maine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu