vineri, 6 mai 2011

Fiecare cu cerul lui

Lumea are nevoie de povesti. Fara nici o limita de varsta.
O poveste, prin incredibilul ei, prin forta si talcul ei are puterea de a ne convinge de veridicitatea ei la fel cum ar face-o o intamplare care ni se petrece noua.
Avem nevoie sa credem in povesti pentru ca avem nevoie sa invatam de la altii. Copilul isi creaza universul de zane si de monstri ascultand povesti incredibile, povesti de care uneori adultii sunt prea plictisiti sa isi mai aduca aminte. Dar povestile acestea reprezinta de fapt primul contact al copilului cu lumea, cu lumea binelui si a raului, cu lupta, cu viata. Hiperbolele au grija ca povestea sa fie interiorizata.
Cu cat inaintam in varsta, povestile capata alte intelesuri. Povesti specifice anumitor situatii, povesti incifrate, povesti filosofice, povesti nascute uneori din dorinta noastra de a evada din cotidian. Ce e interesant e ca daca citim o colectie de povesti, o carte de genul Decameronului lui Boccaccio sau alte astfel de carti, de fiecare data vom tine minte numai povestile care sunt asemanatoare situatiilor prin care am trecut noi sau din care putem desprinde o invatatura potrivita pentru starea noastra din acel moment. Si asta pentru ca avem nevoie sa stim ca a mai fost cineva in situatia noastra la un moment dat (lucru care pe de o parte ne arata ca nu suntem singurii din univers care traim astfel de experiente si pe de alta parte ca se poate trece peste acel hop, ba chiar ca se poate trage si o invatatura zdravana din asta).
Vorbesc despre povesti pentru ca momentan citesc si eu povesti...cu tâlc: ``Cercul mincinosilor``, de Jean-Claude Carriere. Este de fapt vorba despre o colectie de povesti filosofice adunate din lumea intreaga, povesti uneori amuzante dar pline de invatatura. Povestile acestea sunt extraordinare pentru ca raman nemuritoare prin universalitatea lor.
Pentru a stârni interesul vostru am selectat cateva istorioare care mi-au ramas in minte (trebuie sa recunosc ca mi-a fost destul de greu sa fac selectia):

``Un sculptor a primit un bloc de piatra si s-a apucat de indata de lucru. In cateva luni a sculptat un cal.
Un copil care-l privise lucrand l-a intrebat: De unde ai stiut ca era un cal inauntru?``

``Nastratin Hogea si-a pierdut magarul si a dat de veste in tot orasul ca va darui animalul celui care il va gasi, impreuna cu samarul si capastrul.
Si cum lumea se mira ca fagaduieste magarul celui care avea sa i-l aduca, neavand deci nici un castig, Nastratin a raspuns: Nu va ganditi deloc la bucuria pe care o simti cand gasesti un lucru pe care l-ai pierdut?``

``Un om mergea incet prin ploaie.
Un trecator grabit l-a intrebat: De ce nu mergi mai iute?
- Pentru ca ploua si in fata mea, a raspuns omul.``

`` O poveste turceasca spune ca a fost o data o vrabiuta care, atunci cand tunetul vestea furtuna, se culca pe pamant si-si ridica piciorusele spre cer.
- De ce faci asta? a intrebat-o vulpea.
- Ca sa ocrotesc pamantul, care adaposteste atatea vietuitoare! a raspuns vrabiuta. Iti dai seama ce s-ar intampla daca s-ar prabusi cerul? Asa ca ridic picioarele ca sa-l sprijin.
- Si crezi ca ai sa poti sa sprijini cerul asta urias cu piciorusele tale prapadite?
- Fiecare cu cerul lui, a spus vrabiuta. Vezi-ti de drum proasto, nu pricepi nimic.``

Si pentru ca fiecare e cu cerul lui, admit ideea ca povestile acestea mi s-au parut incredibile doar mie si ca voi puteti gasi altele mult mai interesante. Cititi cartea! Este destul cer pentru toata lumea!

miercuri, 13 aprilie 2011

Pourqoi mon coeur est resté en Belgique?

Oui…je suis allée en Belgique dans une experience qui m’a changé la vie pour toujours. Un projet Erasmus pour 2 semaines…un IP. Et il a été vraiment intensif. Des présentations toute la journée, anglais, français, portugaise, italienne, un peu bulgare, mes oreilles ont fait le tour de l’Europe pendant ces 2 semaines.
Mais au-delà de l'expérience professionnelle, pourquoi mon cœur est resté en Belgique ? Peut être mon cœur cherche les gens admirables que j’ai rencontré là, la multiculturalité, la vie que nous recherchons tous, la nouveauté, la tolerance.
En Belgique j’ai vu que les gens peuvent vivre ensemble sans regarder la nationalité, le group ethnique, la religion ou une autre forme de ``differenciation``. Là, les gens ne regardent pas a la l'étiquette des vêtements, personne ne te demande avec quelle voiture tu est venu, ils ne te regardent bizarre si tu est noir ou asiatique, n’importe si tu est musulman ou chrétien. J’ai appris de ces personnes que je peux surmonter les obstacles pour connaître les gens. Ils m’ont appris que je peux arriver jusqu’a la simplité des gens et que je peux trouver la vrai nature humaine dans chacun.
Les belges sont accueillants et ludiques. Sur leur visage tu ne peux pas lire stress et inquiétude comme chez nous. Ils peuvent s’assoir dans l’herbe et penser a beaucoup des choses. Ces gens ont appris apprécier la nature plus que nous. Mais de l’autre côté ils ont appris accepter la technologie dans leur vie. L’unité et la diversité ont appris vivre ensemble dans ce pays. Une vraiment MiniEurope, comme le parc des miniatures qui est prés de l’Atomium.
Mon cœur est resté en Belgique parce’que là je me suis senti comme dans ma maison, parce’que j’ai connu des gens magnifiques dont je vais parler toute ma vie et parce’qu’ils m’ont appris beaucoup des choses.
Chaque étudiant doit avoir la possibilité de vivre une experience comme ça, chaque homme doit avoir la possibilité d’aller a l’étranger pour voir qu’on peut vivre autrement. Peut être qu’on pourrait être differents aussi, peut être qu’on peut changer quelque chose ici aussi.
Mon cœur est resté en Belgique mais je suis ici. Des nouvelles idées, des projets, une autre moi…

Ce cauta inima mea in Belgia?

Da…am fost in Belgia, intr-o experienta care mi-a schimbat viata pentru totdeauna. Un proiect Erasmus de 2 saptamani…proiect intensiv. Si a fost cu adevarat intensiv. Prezentari toata ziua, engleza, franceza, portugheza, italiana, un pic de bulgara, urechile mele au facut inconjurul Europei in 2 saptamani.
Dar dincolo de experienta profesionala, ce cauta inima mea si acum in Belgia? Probabil cauta oamenii aia minunati pe care i-am cunoscut acolo, multiculturalitatea, viata pe care ne-o dorim fiecare dintre noi, noutatea si toleranta.
In Belgia am putut vedea ca oamenii pot sa traiasca impreuna fara sa tina seama de nationalitate, etnie, religie sau alta forma de ``diferentiere``. Acolo nu se uita lumea la eticheta de pe haina de pe tine, nu te intreaba nimeni cu ce masina ai venit, nu se uita ciudat la tine daca esti negru sau asiatic, nu conteaza ca esti musulman sau crestin. Oamenii astia m-au invatat ca pot sa il privesc pe cel de langa mine trecand peste barierele de orice fel. Oamenii astia m-au invatat sa ii cunosc pe ceilalti privindu-i in simplitatea lor si ajungand la esenta firii lor.
Belgienii sunt ospitalieri si glumeti. Pe chipul lor nu citesti atata stres ca la noi. Ei pot sa se intinda pe iarba la soare si sa se gandeasca la orice fel de trasnai. Oamenii astia au invatat sa aprecize natura mai mult decat noi. Dar pe cealalta parte, ei au invatat sa accepte masinariile si tehnologia in viata lor. Unitatea si diversitatea au invatat sa traiasca impreuna in tara asta. O MiniEurope, la fel ca parcul de miniaturi de langa Atomium.
Inima mea a ramas in Belgia pentru ca acolo m-am simtit ca acasa, pentru ca am cunoscut oameni minunati si despre care nu am sa incetez niciodata sa vorbesc si pentru ca am invatat foarte multe lucruri de la ei.
Fiecare student trebuie sa traiasca printr-o experienta de genul asta, fiecare om ar trebui sa poata merge inafara pentru a vedea ca se poate trai si altfel. Poate ca asa am putea sa fim si noi altfel, poate ca asa am putea schimba si noi ceva.
Inima mea a ramas in Belgia dar eu sunt inca aici… Cu noi idei, altfel de proiecte, un alt eu…