Don Juan este un personaj fictiv. Daca veti cauta informatii despre el, veti afla ca este un personaj despre care a pomenit multa lume, in mare parte scriitori, care, de-a lungul timpului, au conturat imaginea celui mai mare cuceritor, ''un derbedeu si un libertin'' care a sucit mintea multor femei. Dar ceea ce nu veti gasi in nici o sursa de informatii este faptul ca toata lumea, din toate timpurile, a contribuit la conturarea profilului ''seducatorului absolut''.
Fiecare dintre cei care se gandesc la el, fara sa fi auzit nimic altceva decat numele si cateva cuvinte despre reputatia lui, l-a inzestrat pe Don Juan cu acele trasaturi care i se pareau greu de detinut si importante in arta seductiei. Femeile l-au venerat si s-au asteptat mereu sa dea peste cineva care sa aiba macar o parte din calitatile lui, barbatii l-au invidiat pentru ca el a putut cunoaste, inaintea tuturor, arta seductiei sau l-au considerat un inamic, un intrus care ar putea sa le fure in orice clipa iubitele.
Don Juan este un personaj atemporal. Cine ar vrea sa ii ignore prezenta si reputatia poate considera ca lupta contra morilor de vant, si asta pentru ca, in ciuda tuturor, numele lui ramane viu in mintea multora si imaginea lui este adaptata mereu timpurilor in care traim.
Pe Don Juan nu il putem ignora pentru ca el este rodul imaginatiei noastre si pentru ca exista posibilitatea ca, in orice clipa, sa ajungem sa facem o comparatie in care el sa fie punctul nostru de referinta.
Despre Don Juan a scris foarte frumos Octavian Paler. Desi poate fi greu de imaginat, punctul de vedere din care a scris el este cel al unei femei care tine o pledoarie (nerostita), in fata unui juriu alcatuit numai din barbati. Interesant este modul in care Octavian Paler a reusit sa se detaseze de firea sa, pentru a intra in pielea unei femei si pentru a puncta acele trasaturi ale lui Don Juan care sunt cu adevarat importante; si Octavian Paler reuseste sa il contureze pe Don Juan asa cum nu a facut-o nimeni pana acum, asa cum nu cred ca ar fi reusit vreodata, o femeie, sa o faca.
E o invitatie la lectura pe care o fac aici, o invitatie sa descifrati ``Calomniile mitologice`` pe care le face el, mai exact, observatiile lui asupra unor legende de care si astazi ne aducem aminte si asupra carora este bine sa aruncam si o privire dintr-o altfel de perspectiva.
miercuri, 15 septembrie 2010
vineri, 30 iulie 2010
Viata ca un puzzle
Mi-am descoperit pasiunea pentru puzzle-uri. Mi-am dat seama ca imi place sa pun cap la cap diferite piese pentru a forma un intreg si mai ales, mi-am dat seama ca am si rabdarea necesara cautarii pieselor potrivite.
Si in timp ce puneam cap la cap piese imprastiate pe toata masa, mi-am dat seama ca si viata noastra e ca un puzzle urias, cu nenumarate piese, pe care, in fiecare zi, in fiecare an, in fiecare moment al existentei noastre le punem cap la cap si incercam sa le punem intr-o oarecare ordine.
Viata ca un puzzle e plina de neprevazut, pentru ca nimeni nu stie cum trebuie sa arate desenul final si nimeni nu stie cate piese mai are de adaugat. Din punctul acesta de vedere, este bine sa privim viata asa, e bine sa adunam piese si sa asteptam rezultatul final.
Dar ce se intampla cu cei care aduna piese si uita sa le mai puna intr-o ordine? Ce se intampla cu cei care pun piesele intr-o alta ordine si care se abat de la acel desen final? Este posibil sa mai reuseasca sa refaca modelul initial?
Fiecare om are puzzle-ul lui. Fiecare are piesele lui (desi uneori piesele se mai intersecteaza cu ale altora) si fiecare isi stie mersul lui. Cu toate acestea, oamenii se aseamana prin munca lor de a-si pune o ordine in viata (unii fac asta mai mult altii mai putin). Cert este ca, la un moment dat, printr-o rasturnare de situatie, unii oameni ajung sa observe ca desenul nu corespunde cu aspiratiile personale si atunci hotarasc sa-l schimbe. Problema este ca piesele raman aceleasi, ca ele nu pot fi asezate in alte pozitii din cauza taieturilor si ca, oricum ar fi, noua imagine va fi foarte apropiata de cea anterioara. Sunt unii oameni care reusesc si asta..sunt unii care schimba toate piesele pentru a reusi, desi asta e cu mult mai greu si altii care se multumesc cu cel initial.
La puzzle-urile de buna calitate, piesele nu se lipesc daca nu sunt in ordinea corecta. La celelalte insa piesele se lipesc oricum ar fi. Probabil din cauza aceasta, noi, pentru a avea o viata de buna calitate trebuie sa ne straduim sa lipim piesele corect, fara a le forta, sa punem ''inimile'' la locul potrivit, lasand apoi loc ''crucilor'' sa intregeasca desenul.
Si in timp ce puneam cap la cap piese imprastiate pe toata masa, mi-am dat seama ca si viata noastra e ca un puzzle urias, cu nenumarate piese, pe care, in fiecare zi, in fiecare an, in fiecare moment al existentei noastre le punem cap la cap si incercam sa le punem intr-o oarecare ordine.
Viata ca un puzzle e plina de neprevazut, pentru ca nimeni nu stie cum trebuie sa arate desenul final si nimeni nu stie cate piese mai are de adaugat. Din punctul acesta de vedere, este bine sa privim viata asa, e bine sa adunam piese si sa asteptam rezultatul final.
Dar ce se intampla cu cei care aduna piese si uita sa le mai puna intr-o ordine? Ce se intampla cu cei care pun piesele intr-o alta ordine si care se abat de la acel desen final? Este posibil sa mai reuseasca sa refaca modelul initial?
Fiecare om are puzzle-ul lui. Fiecare are piesele lui (desi uneori piesele se mai intersecteaza cu ale altora) si fiecare isi stie mersul lui. Cu toate acestea, oamenii se aseamana prin munca lor de a-si pune o ordine in viata (unii fac asta mai mult altii mai putin). Cert este ca, la un moment dat, printr-o rasturnare de situatie, unii oameni ajung sa observe ca desenul nu corespunde cu aspiratiile personale si atunci hotarasc sa-l schimbe. Problema este ca piesele raman aceleasi, ca ele nu pot fi asezate in alte pozitii din cauza taieturilor si ca, oricum ar fi, noua imagine va fi foarte apropiata de cea anterioara. Sunt unii oameni care reusesc si asta..sunt unii care schimba toate piesele pentru a reusi, desi asta e cu mult mai greu si altii care se multumesc cu cel initial.
La puzzle-urile de buna calitate, piesele nu se lipesc daca nu sunt in ordinea corecta. La celelalte insa piesele se lipesc oricum ar fi. Probabil din cauza aceasta, noi, pentru a avea o viata de buna calitate trebuie sa ne straduim sa lipim piesele corect, fara a le forta, sa punem ''inimile'' la locul potrivit, lasand apoi loc ''crucilor'' sa intregeasca desenul.
joi, 22 iulie 2010
Caldura mare, mon cher!
Am trecut si peste drama sfarsitului vietii de stundent. Nu pot sa explic cum...nu cred ca exista o reteta pentru asta si nici macar nu pot fi date sfaturi in acest sens. Eu cred ca explicatia se gaseste in faptul ca timpul a dovedit inca o data care este rolul sau in stergerea urmelor tristetii, la fel cum actioneaza si in cazul unei despartiri sau a mortii unei persoane. O alta explicatie mai poate fi si faptul ca m-am vazut inscrisa la master si ca stiu ca in felul acesta imi mai pot prelungi cu vreo 2 ani viata de student caminist si lipsit (oarecum) de griji si ca pot sa mai respir usurata macar pentru o vreme.
Acum ca m-am vazut mai linistita din punctul asta de vedere am putut deschide ochii mai larg, pentru a vedea ca in vara asta pot face tot ce mi-am propus cu mai mult timp in urma si in care pot sa recuperez noptile ratacite printre cursuri.
Iata de ce vara asta imi sopteste ca a sosit timpul ca eu sa cuceresc munti golasi, sa explorez taramuri dintr-o lume minunata, sa ascult povesti despre oameni care dorm pe pat de carti si care respira printre cuvinte intortocheate,sa cunosc oameni deosebiti si care pot spune lucruri cu adevarat interesante (asta in conditiile in care toata lumea e plictisita de aceleasi discutii despre politica, criza, bani sau alte scandaluri mondene si in care toata lumea cauta altceva, dar nu stie unde sa caute), si in care ma pot bucura altfel de soare si de viata. Printre altele, vara asta imi da ocazia de a invata mai bine tainele meseriei pentru care m-am format, de a le explora din proprie initiativa si nu stresata de notele proaste, si de a realiza ceea ce am amanat pana acum din varii motive.
E vara si e cald si imi place sa gandesc la planuri de viitor, la vise de implinit si la oameni cu caracter care mi-au infrumusetat zilele...si sa astept cu entuziasm o noua zi de maine...
Acum ca m-am vazut mai linistita din punctul asta de vedere am putut deschide ochii mai larg, pentru a vedea ca in vara asta pot face tot ce mi-am propus cu mai mult timp in urma si in care pot sa recuperez noptile ratacite printre cursuri.
Iata de ce vara asta imi sopteste ca a sosit timpul ca eu sa cuceresc munti golasi, sa explorez taramuri dintr-o lume minunata, sa ascult povesti despre oameni care dorm pe pat de carti si care respira printre cuvinte intortocheate,sa cunosc oameni deosebiti si care pot spune lucruri cu adevarat interesante (asta in conditiile in care toata lumea e plictisita de aceleasi discutii despre politica, criza, bani sau alte scandaluri mondene si in care toata lumea cauta altceva, dar nu stie unde sa caute), si in care ma pot bucura altfel de soare si de viata. Printre altele, vara asta imi da ocazia de a invata mai bine tainele meseriei pentru care m-am format, de a le explora din proprie initiativa si nu stresata de notele proaste, si de a realiza ceea ce am amanat pana acum din varii motive.
E vara si e cald si imi place sa gandesc la planuri de viitor, la vise de implinit si la oameni cu caracter care mi-au infrumusetat zilele...si sa astept cu entuziasm o noua zi de maine...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)