Ultimul pas catre niciunde

In noptile lungi si albe cand scriam de zor la licenta ma gandeam, uneori, la ce voi simti dupa ce voi fi terminat totul. Si uite ca s-a terminat totul si inca nu imi dau seama ce simt.
Pe de o parte ma bucur ca am scapat, ca in sfarsit pot dormi linistita si ca pot sa fac si altceva dimineata in loc sa ma postez in fata calculatorului si sa incep sa tastez in nestire. Pe de alta parte...imi dau seama ca am sentimente confuze si dintre cele mai diferite.
Ma gandesc ca s-au terminat iesirile noastre la orice ora din noapte si din zi, cele cu colegii (si cei care au trait asta stiu foarte bine despre ce vorbesc aici) si cele cu prieteni pe care i-am cunoscut la chefuri, la examene si prin pauzele dintre cursuri.
Apoi ma gandesc ca s-au cam terminat diminetile in care adormeam cu capul pe banca pentru ca noaptea anterioara fusese mult prea scurta.
Dar pe langa faptul ca deja tanjesc dupa viata asta sociala, una cat se poate de reala, imi dau seama ca drumul asta pe care l-am parcurs cu atata entuziasm se cam termina pe marginea prapastiei. Nu vreau sa imi tin diploma in mana pentru ca stiu ca nu am ce face cu ea, nu vreau sa ma gandesc la meseria pentru care m-am format pentru ca stiu ca sunt foarte putine sanse sa o practic in viata asta...asa ca nu pot decat sa ma gandesc la un job care sa fie, macar tangential, pe aproape de asteptarile mele.
Au trecut deja cateva zile de cand am facut ultimul pas catre niciunde. Si nu pot decat sa ma gandesc ca o colega de-a mea avea dreptate cand scria ceva de genul: ''Daca te simti ca nu ai nici un scop, atunci inseamna ca esti licentiat." Si stiu ca suna dur, dar e adevarat, nu stiu daca poate cineva sa contrazica asta.
Nu pot sa vorbesc despre sentimentele mele post licenta...nu as putea sa le clasific inca. As putea doar sa vorbesc despre un mare gol in stomac pe care il am...si pe care cred ca il au si altii ca mine. Dar ce pot spune cu certitudine este ca abia astept sa revin in mijlocul celor care m-au ajutat sa DEVIN si sa retraiesc amintirile atat de pretioase.
Si uite asa mi-am dat seama ca asta e cea mai mare achizitie pe care am facut-o in timpul facultatii si cea mai utila : un imens bagaj de amintiri... pe care nu voi ezita sa le folosesc niciodata.
Nu stiu unde duce acest niciunde...numai Ada Milea avea planul facut pentru post-absolvire...