Mie sincer mi s-a intamplat asta de multe ori. Si am tacut pentru ca imi era frica sa imi arat slabiciunea. Imi era frica sa nu primesc acelasi raspuns, imi era frica sa recunosc ceea ce simt. Dar nu m-am gandit niciodata ca poate omul de langa mine are nevoie de un feed-back, asa cum si eu am nevoie uneori. Pentru ca vrem, nu vrem, noi suntem oameni si avem nevoie sa ni se recunoasca meritele. Si atunci de ce nu o facem pentru altii?
Ne este frica sa spunem Iarta-ma! si ne este frica sa spunem Felicitari! sincere. Pentru ca ne este frica sa recunoastem ca cineva poate fi mai bun ca noi si pentru ca ne este foarte greu sa recunoastem partea noastra de vina. Dar nu ne gandim ca in felul asta lasam scutul la o parte si ca poate in ochii acelei persoane vom creste ca si oameni.
Nu pot sa multumesc aici si sa imi spun aprecierile pentru toti oamenii care au contat in viata mea. Nu pot sa recuperez cuvinte pe care nu le-am spus. Dar pot sa imi sun mama si sa ii spun cat de mult o iubesc si ca ii multumesc ca m-a adus in stadiul in care ma aflu, pot sa ii spun sefei mele ca o apreciez pentru puterea cu care infrunta toate problemele, pot sa le multumesc prietenilor pentru ca imi sunt alaturi cand am nevoie si pentru ca imi ofera lectii de viata in fiecare zi, pot sa le multumesc oamenilor care, la un punct in viata, mi-au oferit o lectie.
Si nu fac asta pentru ca vreau sa arat ca eu nu sunt la fel ca oamenii despre care vorbesc. Vreau sa arat ca ma gandesc la asta si ca incerc sa scap de defectul asta. Lucru pe care il recomand tuturor. Pentru ca e un sentiment de usurare de nedescris sa spui oamenilor lucruri din astea. Si nu numai pentru mine ci si pentru cei din jurul meu.
Si asta e unul din exemplele de actiuni pe care trebuie sa le facem daca vrem intr-adevar sa schimbam ceva. Pentru a arata oamenilor ca se poate sa fim altfel. Important e sa vrem...
7 comentarii:
Mecanism tampit de auto-aparare. Sau poate e ce-ai spus tu, nimeni nu mai are rabdare sa asculte pe ceilalti, si atunci ne pastram ideile in noi. Si in marea asta de tacere si de platitudini, trebuie apreciati cei langa care poti sa exclami "WOW !! UN MUNTE !".Chiar daca singurul lor merit e ca te asculta si`si ridica privirea...
Why do you think this is ? We`re part of it too, after all. We too are trapped in our own emotions so deep we fail to ... trully see the value of other emotions.
Nu pot sa urasc pentru ca am emotii. Nu pot sa ma fac ca nu imi pasa cand de fapt imi pasa. Si sunt dispusa sa fac asta pentru ca stiu ca nu am nimic de pierdut. Stiu doar ca am de castigat. Si nu doar eu ci si cel de langa mine. Iar cei care nu fac asta sunt egoisti. Pentru ca ei considera ca in felul asta, aparati de ignoranta si tacere isi vor putea duce carapacea mai departe. Noi nu stim sa ne recunoastem emotiile. Stim doar sa le observam la ceilalti si sa profitam de ele, sa le aducem in avantajul nostru. Dar uitam ca viata nu inseamna doar rutina si actiune. A-ti trai viata inseamna si a te bucura de ea, de tot ce iti ofera, fie si de un zambet in autobuz. Pentru ca daca este sa duc ideea mai departe, asta inseamna sa traiesti intr-o societate. Sa stii sa il accepti pe celalalt si sa ii faci loc langa tine. Nu sa dai din coate pana ti se elibereaza calea. E foarte mult de discutat pe subiectul asta. Dar daca tot este vorba despre actiune... aici nu cred ca mai este nevoie sa cautam cauza. Daca stim deja raspunsul...ar trebui sa il aplicam...
teoretic, suna bine. practic, fara sa`ti dai seama, sau, daca`ti dai seama, fara sa poti schimba ceva, te lasi purtata de aceleasi reflexe ale lumii in care traim. acelasi reflex de a inchide urechile sau atentia cand cineva exprima o chestie profunda, cand propriile trairi sunt prea intense, acelasi reflex de a te retrage cand ai facut`o si ai fost luata peste picior
Eu cred ca este o diferenta intre a te retrage atunci cand vezi ca cel de langa tine nu te doreste, chiar daca ai facut tot posibilul sa castigi asta si a te retrage inainte sa lupti. Si daca te retragi la un moment dat nu inseamna ca esti un las. E o dovada de curaj sa recunosti ca esti in plus. Si o dovada a recunoasterii valorii unui om. Pentru ca daca eu nu contenesc cu laudele la adresa unui om pe care nu il intereseaza cuvintele mele, asta nu inseamna decat ca ajut la crearea unei situatii agasante si pentru mine si pentru el. Iar recunoasterea meritelor trebuie sa se faca pentru a intari legatura dintre doi oameni, nu pentru a-i indeparta. Din cauza asta este mai bine poate sa te dai la o parte cand tii la cineva care renunta la tine. Pentru ca in felul asta ii arati ca ii respecti decizia. Si asta tot la categoria ``multumiri`` intra.
[filosofie de miezul noptiii in tren spre nicaieri]
Pierdem prea mult timp gandindu`ne la destinatie pentru a mai observa drumul pana la.
For example, femeile, dupa un anumit timp de relatie [probabil si varsta e un factor], ajung sa fie mai mult nefericite din cauza ca n`au inca inelul pe deget sau un sot sau copii [aici oarecum are sens], strict pentru ca n`au ajuns acolo si nu pentru ca ar avea vreun motiv real sa fie nefericite.
Imi DORESC sa imi fie mai bine [sa plec din tara, for example, sau sa am un apartament, sau ... ] si ma imi dau seama ca uneori sunt unhappy pe tema chestiilor care imi lipsesc pana acolo, ignorand faptul ca sunt mult mai departe pe drum decat eram acum cativa ani [din orice punct de vedere] si ca PANA AICI au fost foarte multe satisfactii.
anyway.... bleah, nu trebuia sa beau cafea in gara inainte sa plec. o sa mi se faca somn la 5 dimineazza cand ajungj. it`s just an ideea and i don`t know anyone else willing to listen. hope it doesn`t bother you. if it does, just delete it.
A ghost in a train
Imaginaza-ti ca faci drumul asta cu trenul pentru prima data si ca destinatia e cu totul noua pentru tine. Imagineaza-ti ca a fost super interesant si distractiv... si cum vrei tu. Dar odata ajuns acasa...gandeste-te ce anume s-a intiparit mai tare in mintea ta? Drumul sau destinatia? Pe langa faptul ca iti aduci aminte ca din cand in cand ti-ai delectat ochii cu anumite peisaje ... nu vor scade oare ca intensitate in mintea ta, atunci cand le compari cu peisajul si trairile de la destinatie?
Ei bine, eu cred ca asa e si in viata...daca rezultatul este/va fi mai bun decat situatia finala de ce sa te mai gandesti si la parcurs? Pana la urma, parca stabilisem candva ca omul nu va fi niciodata multumit cu ceea ce are (iar asta este un lucru bun pentru ca impulsioneaza oamenii sa viseze) drept pentru care CLIPA asta nu e memorabila decat daca ma aduce mai aproape de telul meu. Restul chiar ca e tacere...
Anyway, enjoy your trip and don't give up thinking about everything.
Destinatia e importanta. Pana la urma, trebuie sa stii unde vrei sa ajungi, nu poti sa fii tot timpul pe drum. Nu pe acelasi drum, anyway. Dar facem din destinatie un scop mai important decat este. Plus ca se intampla uneori ca destinatia sa fie cu totul altfel decat ne`am aseptat. si`atunci nu mai valoreaza nimic, desi drumul a fost interesant. Anyway, cand merg cu masina sau trenul wherever, eu sunt cel care beleste ochii pe geam si care gusta cat poate DRUMUL. Imi place sa merg cu trenul sau cu masina pe distante foarte lungi pentru ca imi ofera sansa sa simt schimbarea, s-o vad treptat, sa iau in calcul toate detaliile schimbarii. Si de asta nu mi-a placut sa merg cu avionul. Am ajuns intr-un loc total diferit, cu total alti oameni, si parca m`a luat pe nepregatite, parca am facut un pas in spate pentru ca nu stiam la ce sa ma astept. Imi place sa ma adaptez destinatiei, nu sa apara brusc. Care`i cel mai frumos drum pe care ti`l amintesti tu? Nu neaparat ca si peisaje/chestii vazute...but emotionally speaking.
A ghost drinking coffee
Trimiteți un comentariu