Soarele zambeste din nou

Ploaia asta repezita m-a dus cu gandul la copilarie. La zilele calde de vara cand ma simteam mica de tot in comparatie cu norii mari si furiosi si cu campiile intinse pe care le-am strabatut de nenumarate ori.
Ploaia asta mi-a mai adus aminte de zilele in care ne adunam in casa pentru a ne adaposti de stropi si trasnete si cum sora mea cauta Lumanarea de la Inviere pentru a lumina casa. Dincolo de orice simbolism, lumina aceea parea ca o oaza de verdeata in mijlocul furtunii.
Astazi am aprins becul pentru a lumina camera. Si nu am facut asta pentru liniste ci pentru ca nu puteam sa-mi vad de treburi. Si chiar daca pare o golire de sens,mi-am dat seama ca ploaia asta mirosea la fel ca cele de care imi aduc eu aminte. Ploaia de azi e cu atat mai bogata pentru ca poarta cu ea amintirea celei care am fost dar si celei care sunt.
O albina statea pe pervaz si se lupta cu stropii. Am indemnat-o sa urce pe o bucata de hartie si am lasat-o pe partea interioara a pervazului. Dupa ce a stat o vreme sub hartie si dupa ce si-a scuturat piciorusele ude, albina si-a luat zborul infruntand din nou ploaia. Nu a rezistat mult pentru ca stropii erau reci si ascutiti. Am vazut-o cum facea cale intoarsa, spre alte adaposturi. Iar eu, in naivitatea mea, m-am gandit ca daca am salvat-o acum, e posibil ca atunci cand voi avea eu nevoie, zana albinutelor va veni sa ma ajute.
Poate parea stupid...dar ploaia de azi m-a facut sa ma simt din nou copil...
Soarele zambeste din nou. Pasarile au inceput deja sa-si spuna impresiile despre vremea asta capricioasa care nu se mai poata hotari daca sa fie primavara sau vara. Au stins deja lumanarile si pot merge in cautare de insecte rapuse de ploaie.
Iar eu pot sa inchid acum cufarul cu amintiri...