Aparente...

Lumea asta e ca si copacul din fata geamului din care cad frunze colorate atat de diferit si pe care nu le pot contoriza in nici un fel...

Nu pot sa privesc o frunza pentru ca in fiecare clipa este o alta care trece prin fata ei si isi lasa urma in nisipul timpului. Fiecare frunza isi lasa rana in trupul copacului care da viata fiecarei frunze cazute apoi invinse in lupta cu viata.

Ce este un an pentru copac? O secunda pentru lumea in care traim. Ne nastem si murim lasand un pamant fertil pentru frunzele din urma noastra. Dar ce uitam in viata asta e ca frunzele nu se lupta intre ele. Fiecare este frumoasa in felul ei si fiecare se evidentiaza in felul ei. Frunzele astea nu au nevoie de aparente, de resentimente sau de intrigi pentru a putea muri apoi. Ele isi arata stralucirea in felul lor, fara a o umbri pe a altora.

Dar noi? Se pare ca noi nu facem decat sa cautam țapi ispășitori, să aruncăm cu cerneală către ceilalți și sa scoatem armele grele in lupta cu ceilalți. Ne este atat de ușor sa generalizam și să spunem că celălalt e mai rau decat noi și ca nu are nici o scuză încât nu putem sa mai vedem si greseala noastra.

Ne-am gandit oare vreodata ca cel de langa noi are sentimente si ca poate fi ranit de actiunile noastre? Am recunoscut oare vreodata ca cineva este mai bun decat noi si ca poate avem ceva de invatat de la el?

Ne dam mari specialisti in viata dar de fapt nu facem decat sa ne bagam in viata altora...Ne place barfa si intriga pentru ca ne face sa ne simtim puternici stiind slabiciunile oamenilor si ne suparam cand cineva intervine in viata noastra...uitand ca in fiecare zi si noi facem acelasi lucru.

Probabil singura asemanare intre noi si frunze a mai ramas faptul ca ne lasam purtati de vant...oriunde si oricat. Nu suntem statornici in nimic si nu suntem in stare sa ne urmam visele lasand orice adiere sa ne abata de la drumul nostru. Suntem egoisti si reci in fata durerii celorlalti. Si uneori nu ne atinge nici macar durerea celui pe care l-am iubit candva. Pentru ca ne place sa ne scaldam in haina de victima si sa aruncam in fata greseala...folosita ca o scuza pentru a gresi din nou.

Copacul asta ramane golas pe zi ce trece...parasit de toti copiii sai. Si cu toate astea nu se da batut. In fiecare an renaste pentru a ne arata ca el nu se lasa infrant.