În drum spre o nouă zi

Mă chinuie de mult gândul ăsta. Vreau să-l strig în gura mare pentru că vreau să aflu câți dintre oameni îmi împărtășesc gândul. Cei care folosesc mijlocul de transport în comun știu foarte bine despre ce vorbesc.
Sunt stresată când merg cu autobuzul. Pentru că dacă am ocazia de a sta pe scaun, până să ajung la destinație, trebuie să mă uit în jurul meu, cu frică, să văd dacă vreun bătrân vrea să-mi sară în cap pe motivul că tineretul din ziua de azi e nerespectuos și nu vrea să îți cedeze scaunul. Am pățit asta de prea multe ori.
Mi-am încasat-o de la o babă pentru că stăteam în picioare, spânzurată de bara de sus (la 1 metru jumate al meu am noroc dacă ajung să mă țin cu vârful degetelor) și pentru că îi atingeam picioarele cu o sacoșă pe care o țineam în cealaltă mână. Baba care avea prea multă energie ca să urle la mine se plângea că îi amorțiseră picioarele din cauza mea.
Zilele trecute stăteam în picioare lângă o altă babă. O vedeam doar cu coada ochiului dar simțeam că mă privește cu răutate. Cu o iuțeală neobișnuită pentru vârsta ei, baba întinde mâna după o altă babă, mult mai departe de mine și îi spune să vină repede să se așeze în locul ei pentru că „Tineretul ăsta repede se mai grăbește să fure scaunul”. Am simțit pe loc că îmi clocotește sângele în vene și nu mă gândeam decât la cum aș putea să o îmbrâncesc mai tare la coborâre, în speranța că în felul ăsta aș putea să îmi potolesc mânia. M-am gândit atunci la Dexter, la ce simte el înainte să ucidă pe cineva, la cum privirea îi este invadată de valuri de sânge, iar gândul ăsta m-a făcut să râd în gând. Nu îmi venea să cred că o astfel de întâmplare, un astfel de om, poate să mă facă să mă gândesc la astfel de lucruri. Am ales totuși să mă răzbun aici, pe terenul meu, cu armele mele, în felul meu mai puțin violent.
Nu sunt o persoană agresivă și știu ce înseamnă respectul. Știu să respect oamenii pentru ceea ce sunt, fac sau au. Respect bătrânii pentru simplul lor fel de a fi dar îi disprețuiesc de îndată ce aflu ce gândesc și cum se comportă față de celelalte generații. Deși știu că toată lumea face asta, urăsc să fiu pusă în aceeași oală cu alte tipuri de oameni, înainte de a arăta că am ceva diferit. Iubesc oamenii dar la fel de repede pot să îi și ignor.
Uneori, dimineața, urc în autobuzul gol, mă așez la geam și privesc, egoist, în gol, evitând să îmi întâlnesc privirea cu a altor oameni. Pentru că dimineața am nevoie să mă încarc de energie pozitivă pentru o nouă zi și pentru că nu am nevoie să dau peste oameni răutăcioși.
Într-o dimineață o femeie s-a ridicat de lângă mine, mi-a zâmbit și mi-a urat să am o zi frumoasă. Iar ziua a fost frumoasă pentru că am constatat, cu mirare, că mai cresc și flori printre ciulini.