Cum se poate intampla asa ceva? Simplu.
Se ia un viitor jurnalist (mai mult sau mai putin vinovat), se ia un respondent (mai mult sau mai putin in cunostinta de cauza) si se realizeaza un interviu. Interviul este asezonat cu intrebari suplimentare care trebuie sa te conduca fix in punctul in care doreste reporterul. Dupa ce este gata interviul, se uita tot ce s-a vorbit in timpul lui si se incepe redactarea articolului. La redactare nu se ia in calcul timpul verbal la care s-a vorbit, decat daca este relevant pentru tema data si se schimba tot intelesul ideilor ce au ramas in minte, pentru ca articolul sa fie cat mai clar, concis si precis.
Se adauga apoi o poza din care sa para ca reies toate ideile articolului si apoi se da spre publicare.
Eventualele reclamatii sunt apoi redistribuite catre alte departamente ale ziarului, aruncandu-se toata vina spre alti omuleti.
Si uite asa, din trei pasi fundamentali, s-a construit reteta perfecta a unui articol care va fi citit de foarte multa lume, si care nu va sti niciodata care este purul adevar.
Iata inca un motiv pentru care nu trebuie sa avem incredere in televiziune si in presa.