Am ajuns la 4000 de afișări ale paginii mele... Poate unii chiar au citit, poate unii au ajuns aici din greșeală. Mă gândesc de mult să scriu cu ocazia asta despre ce înseamnă pentru mine scrisul pe blog.
Uneori mă trezesc cu gândul că am ceva de scris pe blog; îmi port cu mine gândurile până când am ocazia de a scrie undeva și mai apoi, până am o conexiune la Internet. Alteori, când mă așez în fața calculatorului, simt nevoia de a scrie, ceva, orice, iar atunci ideile prind viață fără ca eu să depun mari eforturi. Recunosc că de cele mai multe ori uit de el sau îmi rezerv gândurile doar pentru mine. Timpul trecut între postări marchează o escaladare a ideilor... sunt idei latente care prind viață în timp.. sau care se pierd.
Când am scris prima dată, nici nu știam ce înseamnă scrisul. Era doar o ocazie de a face ceva diferit. Scriind pe blog am avansat...la nivelul ideilor, al exprimării, al percepției. Am ajuns să îmi dau seama ce înseamnă să ai cititori, să vrei să afli părerea oamenilor despre scrisul tău, să privești lucrurile din jur și să cauți subiecte de scris pe blog.
Îmi amintesc, pentru majoritatea postărilor, situația care m-a inspirat, oamenii cu care am discutat sau subiectul de la care am pornit.
Consult statisticile blogului și văd că am un clasament în funcție de numărul de vizualizări. Iată așadar un top al postărilor mele din 2008 încoace, împreună cu povestea lor:
Locul 1: Emil sau despre educație - am scris postarea asta în timp ce pregăteam o temă de seminar. Mi-a plăcut atât de mult încât am depășit limitele temei pe care o aveam de pregătit și am rămas după prezentare pentru a discuta cu profesoara despre aspecte pe care nu avusesem ocazia sa le discut cu colegii. Eu bănuiesc că opera asta nu a atras atenția prea multor oameni...poate de asta o căutare a titlului cărții pe Google trimite la blogul meu din prima pagină de căutare (ăsta este un motiv pentru care cred că activitatea mea de aici are totuși o oarecare utilitate).
Locul 2: Lumi de trecut - eram acasă, la țară și citeam cartea lui Dan Lungu. Nu aveam Internet....nici măcar nu aveam laptopul cu mine. Aveam doar cartea asta cu mine și un caiet de prin liceu. După o lectură halucinantă, am luat un creion în mână și am început să îmi pun ordine în idei. Scriam și nu-mi doream decât să ajung mai repede să pot scrie pe blog pentru că simțeam nevoia să mulțumesc cuiva pentru lectura avută. Tind să cred că numărul mare de vizualizări se datorează renumelui pe care îl are acest scriitor astăzi, refuz să îmi asum orice merit.
Locul 3: Mulțumiri - filosofam, într-o seară cu o foarte bună prietenă. Eram amândouă dezamăgite, din motive diferite și ne întrebam de ce ni s-au întâmplat lucrurile într-un anume fel. Am ajuns la concluzia că suntem falși în relațiile cu ceilalți. În încercarea de a schimba ceva, în seara aceea, pentru prima dată, ne-am sunat mamele și le-am spus „Te iubesc”.
Locul 4: De ce în perioada interbelică - e printre preferatele mele. Pentru că mă gândesc la asta în fiecare zi. Pentru că în fiecare zi găsesc noi motive să trăiesc într-o altă epocă. Pentru că în fiecare zi îmi doresc ca eu să fi fost altfel. Am pornit de la cartea lui Zeletin pe care am cumpărat-o cu 10 lei. Nici nu știam că aveam să fac cea mai bună investiție.
E poate o postare prea lungă și poate nu mulți vor ajunge până la final. Eu am ajuns aici și-mi dau seama că de blogul ăsta se leagă o latură a vieții mele. Mulțumesc celor care m-au încurajat să scriu, celor care mi-au dat feedback înainte să fac postările publice, celor care și-au spus părerea în comentarii și celor care mi-au vizitat blogul!