Daca ar fi sa intreb pe cineva, sincer, ce simte azi, dupa ce a dat 99 like-uri pe facebook la urari de „La multi ani!”, dupa ce a dat share la melodii patriotice, a dat telefoane si sms-uri la toata lumea pentru ca are prea multe extraoptiuni la cartela si mai stiu eu ce metode a mai gasit la indemana, as vrea sa aflu cu ce l-au schimbat toate astea? L-au facut sa isi iubeasca mai mult tara din care pana mai ieri isi dorea sa plece? L-au facut cumva sa se gandeasca inca o data la viata pe care o duce in fiecare zi? Ma ajuta pe mine toate urarile astea sa inteleg prin ce au trecut oamenii vremii, atunci cand Nicolae Iorga si-a dat seama ca „a sosit un ceas pe care-l asteptam de veacuri, pentru care am trait întreaga noastra viata nationala, pentru care am muncit si am scris, am luptat si am gândit. A sosit ceasul în care cerem si noi lumii dreptul de a trai pentru noi, dreptul de a nu da nimanui ca robi rodul ostenelilor noastre”?
Cine mai stie oare ce s-a intamplat de fapt acum 93 de ani? Eu recunosc ca a trebuit sa ma informez un pic inainte sa scriu despre asta. Si-mi pare rau pentru asta. Nu pentru ca-mi iubesc/nu-mi iubesc tara. Ci pentru ca nu pot simti ca oamenii aia care erau dispusi sa-si dea viata pentru idealul national.
Lasand asta la o parte, mi-as dori ca oamenii care au trimis azi mesaje, cuprinsi de impulsul multimii, sa nu uite maine de asta. Sa isi aduca aminte si maine ca locuiesc intr-o tara pe care, daca o locuiesc, ar trebui sa o respecte. Macar de dragul oamenilor care au crezut in ea. Iar daca nu... si celelalte tari ale lumii au cate o zi nationala...