Craciunul imi da o stare de caldura sufleteasca, Pastele ma apropie mai mult de Biserica. Si ce ma face oare sa simt asa ceva fata de Craciun?
Sunt multe lucruri care ma duc cu gandul la el: mirosul de portocala, luminitele colorate, clopoteii, colindele, fulgii mari de zapada, copiii si rosul mos craciunesc.
Nu dau importanta apropierii Craciunului decat atunci cand aud peste tot colinde si ii aud pe toti cum fac planuri pentru sarbatori. Nu ma gandesc la Craciun decat cand simt miros de portocala si astept taierea porcului. Nu iau in seama venirea Craciunului decat atunci cand vad luminitele prin oras si cand vad Mos Craciuni pe strada.
Si toate astea ma fac sa imi dau seama ca sarbatoarea Craciunului este cu atat mai importanta pentru noi cu cat apeleaza la simturile si perceptiile noastre. Craciunul este sarbatoarea care ne aduce aminte de copilarie, care ne face sa uitam de frigul de afara, care ne lasa sa respiram cateva zile, care ne permite sa fim copii pentru cateva ore si care ne incalzeste sufletele.
Craciunul ne gaseste batrani si obositi iar sosirea lui ne intinereste, la fel cum se intampla si cu lupta imaginara dintre Anul Vechi si Anul Nou. Nu degeaba comunitatea traditionala a incarcat Craciunul cu simboluri si ritualuri considerate azi invechite. Insa pierderea si desuetitudinea lor nu inseamna saracirea Craciunului. Vreau sa cred ca el e reinventat in fiecare an si ca va avea mereu o valoare deosebita pentru fiecare. Vreau sa ignor consumatorismul Craciunului si sa cred din nou in Mos Craciun. Vreau sa imi permit asta macar acum.
Ca drept dovada, atunci cand l-am intalnit pe mos anul asta nu am mai trecut nepasatoare pe langa el si l-am rugat sa faca o poza cu mine. Si el m-a rasplatit cu o bomboana....cu gust de portocale....