miercuri, 15 septembrie 2010

Despre cum NU il putem ignora pe Don Juan

Don Juan este un personaj fictiv. Daca veti cauta informatii despre el, veti afla ca este un personaj despre care a pomenit multa lume, in mare parte scriitori, care, de-a lungul timpului, au conturat imaginea celui mai mare cuceritor, ''un derbedeu si un libertin'' care a sucit mintea multor femei. Dar ceea ce nu veti gasi in nici o sursa de informatii este faptul ca toata lumea, din toate timpurile, a contribuit la conturarea profilului ''seducatorului absolut''.
Fiecare dintre cei care se gandesc la el, fara sa fi auzit nimic altceva decat numele si cateva cuvinte despre reputatia lui, l-a inzestrat pe Don Juan cu acele trasaturi care i se pareau greu de detinut si importante in arta seductiei. Femeile l-au venerat si s-au asteptat mereu sa dea peste cineva care sa aiba macar o parte din calitatile lui, barbatii l-au invidiat pentru ca el a putut cunoaste, inaintea tuturor, arta seductiei sau l-au considerat un inamic, un intrus care ar putea sa le fure in orice clipa iubitele.
Don Juan este un personaj atemporal. Cine ar vrea sa ii ignore prezenta si reputatia poate considera ca lupta contra morilor de vant, si asta pentru ca, in ciuda tuturor, numele lui ramane viu in mintea multora si imaginea lui este adaptata mereu timpurilor in care traim.
Pe Don Juan nu il putem ignora pentru ca el este rodul imaginatiei noastre si pentru ca exista posibilitatea ca, in orice clipa, sa ajungem sa facem o comparatie in care el sa fie punctul nostru de referinta.
Despre Don Juan a scris foarte frumos Octavian Paler. Desi poate fi greu de imaginat, punctul de vedere din care a scris el este cel al unei femei care tine o pledoarie (nerostita), in fata unui juriu alcatuit numai din barbati. Interesant este modul in care Octavian Paler a reusit sa se detaseze de firea sa, pentru a intra in pielea unei femei si pentru a puncta acele trasaturi ale lui Don Juan care sunt cu adevarat importante; si Octavian Paler reuseste sa il contureze pe Don Juan asa cum nu a facut-o nimeni pana acum, asa cum nu cred ca ar fi reusit vreodata, o femeie, sa o faca.
E o invitatie la lectura pe care o fac aici, o invitatie sa descifrati ``Calomniile mitologice`` pe care le face el, mai exact, observatiile lui asupra unor legende de care si astazi ne aducem aminte si asupra carora este bine sa aruncam si o privire dintr-o altfel de perspectiva.