Cand eram mai mica radeam de vorba aia despre nu stiu ce culme: sa alergi de unul singur si sa ajungi al doilea. Astazi traiesc insa sentimentul asta. Mi se pare ca in fiecare zi alerg intr-o parte sau alta dar cineva ajunge inaintea mea de fiecare data. In linii generale as putea spune ca eu sunt intr-o continua competitie. Cu cine? Cu un eu al meu ranit, firav, slab, un Dumnezeu al razbunarii. E posibil ca azi sa fiu martira iertarii.
Nu stiu daca este o componenta indispensabila a naturii umane, dar uneori imi dau seama ca tot ce fac eu este sa iert. Si fac asta atat de des si atat de bine incat uneori imi dau seama ca, acolo unde mai simt o oarecare ura pentru cineva, nu imi mai aduc aminte motivul supararii mele.
Sau poate ca sufar doar de amnezie. Ieri mi-am dat seama ca nu mai stiam cate ore trebuie sa lucrez pe zi. Nu imi aduc aminte cand am uitat lucrul asta. Cert este ca si azi mi-am dat seama ca mi s-au sters din minte multe amintiri care fac loc altora, pe care mi-am dorit candva sa le uit.
Uitarea e buna cateodata. Pentru ca ma face mai linistita si ma face sa fiu mai curioasa in ceea ce priveste viata. Uneori traiesc zilele ca si cum ar fi primele din viata mea. Iar asta ma ajuta pentru ca ma lasa sa ma bucur de orice secunda din viata.
Problema apare atunci cand amintirile mi se intorc ca un bumerang. E ceea ce eu numesc ``depresia de weekend``, cand rupta din rutina din timpul saptamanii sunt nevoita sa imi caut altceva de facut.Greu. E greu sa imi gasesc noi coordonate temporare, e greu sa o iau de la inceput. Si atunci ma refugiez in bratele trecutului.
Ma intreb cum ar fi daca as putea sa incep o noua viata. Cum ar fi daca as incepe sa cunosc alte strazi, sa vad alti oameni , sa ma astept la alte vise. Oare as putea sa imi sterg trecutul cu buretele? As putea sa imi dau restart la viata?
Dar oare unde sunt? Si cine sunt? Sunt o amnezica ratacita intr-o lume cu banci si oameni ce traiesc intr-o lume in care linistea inseamna masini ce strivesc astfaltul si in care dragostea se masoara in incercari esuate de a lega un fir cu doua capete. Sunt intr-o biblioteca si astept sa soseasca Cartea... impreuna cu amintirile mele.
Scrisa candva... in trecut...